Home » Alta _sanctiune_pentru_incalcarea_RGPD
 Română | English | Francais

Altă sancțiune pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în data de 26.09.2019 o investigație la INTELIGO MEDIA SA, constatând următoarele:

Încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) și b), art. 6 alin.(1) lit. a) și art. 7 din RGPD, ceea ce a condus la aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 9000 de Euro.

Sancțiunea a fost aplicată ca urmare a unor sesizări prin care se semnala faptul că pentru crearea unui cont nou pe website-ul avocatnet.ro - ce aparține operatorului Inteligo Media SA, se afișează o căsuță nebifată, cu un text alăturat cu următorul conținut: «Nu vreau să primesc "Personal Update", informarea trimisă zilnic, gratuit, pe email, de avocatnet.ro».

Potrivit acestor condiții stabilite de operator, în măsura în care un utilizator omite bifarea acestei căsuțe, el este automat abonat, respectiv e-mailul său este introdus automat în baza de abonați la această informare.

Astfel, abonarea a avut loc în absența unei manifestări de voință din partea utilizatorilor, care să indice în mod clar acceptarea prelucrării în scopul stabilit de operator.

În cadrul controlului, operatorul nu a putut face dovada obținerii unui consimțământ explicit, în condițiile prevăzute de art. 7 din RGPD, pentru un număr de 4357 de utilizatori, cărora le-a prelucrat datele cu caracter personal.

De asemenea, pentru transmiterea prin e-mail a informării zilnice, operatorul a prelucrat datele în baza unui temei legal neadecvat scopului, respectiv ”executarea unui contract”.

În acest context, subliniem că potrivit art. 7 din RGPD, în cazul în care prelucrarea se bazează pe consimţământ, operatorul trebuie să fie în măsură să demonstreze că persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal.

Totodată, considerentul (32) din același regulament prevede următoarele:

”Consimţământul ar trebui acordat printr-o acţiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal, ca de exemplu o declaraţie făcută în scris, inclusiv în format electronic, sau verbal. Acesta ar putea include bifarea unei căsuţe atunci când persoana vizitează un site, alegerea parametrilor tehnici pentru serviciile societăţii informaţionale sau orice altă declaraţie sau acţiune care indică în mod clar în acest context acceptarea de către persoana vizată a prelucrării propuse a datelor sale cu caracter personal. Prin urmare, absenţa unui răspuns, căsuţele bifate în prealabil sau absenţa unei acţiuni nu ar trebui să constituie un consimţământ. Consimţământul ar trebui să vizeze toate activităţile de prelucrare efectuate în acelaşi scop sau în aceleaşi scopuri. Dacă prelucrarea datelor se face în mai multe scopuri, consimţământul ar trebui dat pentru toate scopurile prelucrării. În cazul în care consimţământul persoanei vizate trebuie acordat în urma unei cereri transmise pe cale electronică, cererea respectivă trebuie să fie clară şi concisă şi să nu perturbe în mod inutil utilizarea serviciului pentru care se acordă consimţământul.”

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.