Home » Conferinta_internatională_Big_Data
 Română | English | Francais

Comunicat de Presă

 

Conferința internațională Big Data

Pe data de 29 septembrie 2016, a avut loc Conferința internațională Big Data, organizată de Autoritatea Europeană de Protecția Datelor și Organizația Europeană a Consumatorilor, în cadrul căreia s-au dezbătut aspecte de actualitate referitoare la asigurarea drepturilor persoanelor fizice, în condițiile dezvoltării tehnologice și extinderii fenomenului Biga Data.

În cadrul acestei prestigioase reuniuni, domnul Giovanni Buttarelli, Supervizor European pentru Protecția Datelor, a subliniat necesitatea ca evoluțiile să fie mai rapide în domeniul aplicării efective a legii, corelate cu dezvoltarea tehnologică accelerată, cu atât mai mult cu cât la nivel internațional multe țări au adoptat legi de protecția datelor.

Prezența Comisarului european pentru competiție, doamna Margrethe Vestager, a reprezentanților executivului din Japonia, ai autorităților naționale de supraveghere și ai organismelor neguvernamentale din domeniul protecției consumatorilor din Europa și SUA reliefează interesul de protejare a vieţii private şi a datelor personale.

Acest eveniment a evidențiat preocuparea organismelor internaționale,  europene și naționale în asigurarea unei reale protecții a drepturilor persoanelor fizice.

Biroul juridic şi comunicare

ANSPDCP