Home » Card de sanatate
 Română | English | Francais

Comunicat de Presă

 

Pe data de 25 noiembrie 2010, doamna Georgeta Basarabescu – preşedinte al Autorităţii  Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a primit la sediu o delegaţie a Ministerului Sănătăţii Publice, pentru discutarea preconizatului act normativ de implementare a cardului de asigurări sociale de sănătate.

În cadrul discuţiilor, preşedintele Autorităţii şi-a exprimat îngrijorarea faţă de forma actuală a proiectului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, raportat la necesitatea asigurării unei protecţii reale a datelor personale ale asiguraţilor.

Astfel, au fost subliniate aspecte referitoare la respectarea regulilor speciale stabilite de Legea nr. 677/2001 în cazul prelucrării datelor personale sensibile, la necesitatea stabilirii rolului şi responsabilităţilor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, precum şi a celorlalte entităţi implicate în procesul de implementare a cardului de sănătate (medici, alte instituţii), în special în ceea ce priveşte respectarea drepturilor asiguraţilor.

Autoritatea naţională de supraveghere a cerut reanalizarea categoriilor de date ce se vor colecta şi stoca pe card, în sensul limitării acestora la datele strict necesare, eliminarea utilizării codului numeric personal şi stabilirea vârstei minime de 18 ani pentru emiterea cardului naţional de sănătate, având în vedere capacitatea deplină de exerciţiu a persoanei fizice, precum şi luarea tuturor măsurilor ce se impun pentru asigurarea confidenţialităţii şi securităţii datelor cu caracter personal ale asiguraţilor.