Home » Comunicat_Presa_16_06_2021
 Română | English | Francais

16.06.2021

Sancțiune pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat, în luna iunie 2021, o investigație la operatorul La Santrade S.R.L. și a constatat încălcarea prevederilor art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor și încălcarea prevederilor art. 83 alin. (5) lit. b) din Regulamentul General privind Protecția Datelor. 

Ca atare, operatorul La Santrade S.R.L. a fost sancționat contravențional:

  • cu amendă în cuantum de 9.839,4 lei (echivalentul a 2.000 EURO) pentru încălcarea art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, referitoare la obligația operatorului de a furniza informațiile necesare Autorității Naționale de Supraveghere;
  • cu avertisment, pentru încălcarea dispozițiilor art. 83 alin. (5) lit. b) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, referitoare la nerespectarea drepturilor persoanei vizate.

În cadrul investigației demarate ca urmare a unei plângeri, La Santrade S.R.L. nu a dat curs solicitării de informații adresate de Autoritatea Națională de Supraveghere în exercitarea competențelor sale, încălcând astfel prevederile art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor .

De asemenea, Autoritatea de Națională de Supraveghere a constatat că operatorul respectiv nu a adoptat măsuri prin care să asigure exercitarea efectivă a drepturilor persoanelor vizate, fapt care a condus la nesoluționarea cererii persoanei vizate prin care solicita ștergerea datelor sale personale (drept prevăzut de art. 17 din Regulamentul General privind Protecția Datelor). În acest context, s-a constatat că nu au fost respectate prevederile art. 12 alin. (2) și (3) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

De asemenea, societății La Santrade S.R.L. i-au fost aplicate și două măsuri corective:

  • măsura corectivă de a informa persoana vizată cu privire la măsurile adoptate referitoare la ștergerea datelor acesteia, colectate fără consimțământul său expres;
  • măsura corectivă de a facilita exercitarea drepturilor persoanelor vizate, prin punerea la dispoziție a unor date de contact valabile, inclusiv a unei adrese de e-mail funcționale, acestea urmând a fi făcute publice pe site-ul operatorului la secțiunile privind prelucrarea datelor personale, politica de confidențialitate, datele de contact.

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.