Home » Comunicat_noua_amenda_vodafone
 Română | English | Francais

O nouă sancțiune aplicată de ANSPDCP

 

În data de 13.02.2020, Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat o investigație la operatorul Vodafone România SA și a constatat că acesta a încălcat dispozițiile Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare.

Operatorul Vodafone România SA a fost sancționat contravențional cu două amenzi în cuantum total de 20.000 lei.

Sancțiunile au fost aplicate operatorului ca urmare a unei sesizări cu privire la faptul că Vodafone România SA a încălcat securitatea și confidențialitatea datelor cu caracter personal.

Astfel, o petentă a Autorității a susținut că a solicitat o ofertă pe telefon, prin intermediul site-ului operatorului Vodafone România SA și că, ulterior, a primit pe adresa sa de e-mail, un contract încheiat de operator cu o altă persoană fizică, petenta având suspiciuni că datele sale cu caracter personal ar fi putut fi dezvăluite acestei persoane.

Ca urmare a investigației efectuate la operator, Autoritatea a constatat că Vodafone România SA nu a respectat dispozițiile art. 3 alin. (1) – (3) din Legea nr. 506/2004, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului are obligaţia de a lua măsuri tehnice şi organizatorice adecvate în vederea asigurării securităţii prelucrării datelor cu caracter personal, că acestea trebuie să asigure un nivel de securitate proporţional cu riscul existent, având în vedere posibilităţile tehnice de ultimă oră şi costurile implementării acestor măsuri și să respecte cel puţin următoarele condiţii:

a) să garanteze că datele cu caracter personal pot fi accesate numai de persoane autorizate, în scopurile autorizate de lege;

 b) să protejeze datele cu caracter personal stocate sau transmise împotriva distrugerii accidentale ori ilicite, împotriva pierderii sau deteriorării accidentale şi împotriva stocării, prelucrării, accesării ori divulgării ilicite;

c) să asigure punerea în aplicare a politicii de securitate elaborate de furnizor în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal

De asemenea, s-a constatat faptul că nu au fost respectate dispozițiile art. 3 alin.  (6) din Legea nr. 506/2004, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora ”În cazul unei încălcări a securităţii datelor cu caracter personal, furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului vor notifica ANSPDCP, fără întârziere, la respectiva încălcare.”

Pe lângă sancțiunile cu amenda aplicate operatorului Vodafone România SA, Autoritatea Națională de Supraveghere a recomandat acestuia ca, în termen de 30 zile de la data comunicării procesului-verbal, să ia măsurile necesare respectării prevederilor art. 3 alin. (1) – (3) din Legea nr. 506/2004, cu modificările și completările ulterioare, în vederea implementării unor măsuri adecvate de securitate a prelucrării datelor personale, inclusiv sub aspectul asigurării confidenţialității și protejării datelor cu caracter personal împotriva divulgării ilicite

De asemenea, s-a recomandat operatorului Vodafone România SA ca, pe viitor, să notifice breșele de securitate, fără întârzieri, Autorităţii Naționale de Supraveghere.

 

A.N.S.P.D.C.P.