Home » Eveniment GDPR 31.10.2017
 Română | English | Francais

Comunicat de Presă

 

Abordări ale Regulamentului General privind Protecția Datelor în cadrul   

 Colocviului „ Aplicarea noilor cerințe europene de protecție a datelor personale

și aspecte juridice privind creditarea consumatorilor.”

 

Reprezentanții Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au participat, pe data de 23 octombrie 2017, la colocviul găzduit de Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, ce a avut ca principale teme identificarea și clarificarea unor probleme cheie ce rezultă din aplicarea RGPD la nivelul instituțiilor financiar-bancare, precum și creditarea consumatorului.

Evenimentul menționat s-a adresat operatorilor de date din domeniul financiar-bancar, avocaților, dar și studenților acestei facultăți.

Cu această ocazie au fost reliefate noile obligații ce revin operatorilor din sectorul privat pentru respectarea regulilor de prelucrare stabilite de Noul Regulament, dar și noile drepturi ale persoanelor vizate.

În acest context, reprezentantul Autorității Naționale de Supraveghere a adus în atenția participanților, în cadrul panelului specific, aspecte privind:

  • Responsabilul pentru protecția datelor
  • Cartografierea și evaluarea de impact
  • Implicațiile respectării drepturilor persoanelor vizate
  • Notificarea încălcarilor de securitate/Asigurarea securității datelor
  • Responsabilizarea operatorului/împuternicitului
  • Drepturile persoanelor fizice
  • Regimul sancționator

Biroul juridic şi comunicare
A.N.S.P.D.C.P