Home » Noi_amenzi_in_aplicarea_RGPD
 Română | English | Francais

NOI AMENZI ÎN APLICAREA RGPD

 

1. Autoritatea Națională de Supraveghere, în exercitarea atribuțiilor sale de investigare, a sancționat operatorului Modern Barber S.R.L, pe data de 26.11.2019 cu amendă în cuantum de 14329,5 lei, echivalentul sumei de 3000 EURO.

Sancțiunea a fost aplicată operatorului Modern Barber S.R.L pentru fapta prevăzută de art. 83 alin. (5) din Regulamentul (UE) 679/2016, raportat la art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) și coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, Modern Barber S.R.L nu a furnizat informaţiile solicitate de  Autoritatea Națională de Supraveghere, încălcându-se astfel prevederile art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016.

Prin urmare, s-a aplicat operatorului sancțiunea avertismentului și a fost dispusă măsura corectivă constând în obligarea operatorului de a transmite către Autoritate, în scris, toate informațiile solicitate, în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal.

Ulterior s-a constatat că operatorul Modern Barber S.R.L nu a dus la îndeplinire măsura corectivă dispusă și s-a luat măsura amendării acestuia.

Totodată, s-a dispus și măsura corectivă de a transmite către Autoritate, în scris, toate informațiile solicitate, în termen de 5 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal.

 

2. Autoritatea Națională de Supraveghere, în exercitarea competențelor sale de investigare, a sancționat pe data de 02.12.2019 operatorul Nicola Medical Team 17 SRL cu amendă în cuantum de 9555,4 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO, pentru fapta prevăzută de art. 83 alin. (5) și (6) din Regulamentul (UE) 679/2016, raportat la art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) și coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, Nicola Medical Team 17 SRL nu a furnizat informaţiile solicitate de  Autoritatea Națională de Supraveghere, încălcând prevederile art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016.

A fost aplicată sancțiunea avertismentului și a fost dispusă măsura corectivă constând în obligarea operatorului de a transmite către Autoritate, în scris, toate informațiile solicitate în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal.

Întrucât operatorul nu a dat curs măsurii corective dispuse, acesta a fost amendat și, în același timp, s-a dispus măsura corectivă de a transmite în scris către Autoritatea Națională de Supraveghere toate informațiile solicitate anterior, ce privesc conformitatea operațiunilor de prelucrare efectuate în calitate de operator de date, în termen de 5 zile de la comunicarea procesului-verbal.

 

A.N.S.P.D.C.P.