25 mai 2018 – Aplicarea RGPD
Începând din data de 25 mai 2018, devin aplicabile în mod direct, în toate statele Uniunii Europene, prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE, adoptat de Parlamentul European şi Consiliu în data de 27 aprilie 2016.
Efectul punerii în aplicare a Regulamentului constă în uniformizarea principiilor de protecție a datelor personale în toate statele membre ale Uniunii Europene și înlocuirea regimului juridic național existent, emis în temeiul Directivei 95/46/CE. Scopul principal al Regulamentului este acela de a adapta şi actualiza principiile și regulile generale de prelucrare a datelor cu caracter personal, în acord cu evoluţiile tehnologice contemporane.
Regulamentul general privind protecția datelor stabileşte un set unic de reguli destinate protejării mai eficiente a vieţii private a persoanelor fizice de pe teritoriul Uniunii Europene. Principiile şi regulile stabilite de Regulament privesc un drept fundamental al persoanei – dreptul la protecţia datelor personale, garantat de art. 8 al Cartei Drepturilor Fundamentale a UE și art. 16 al Tratatului UE.
Regulamentul general privind protecția datelor accentuează responsabilizarea operatorilor care prelucrează date cu caracter personal și consoliează totodată drepturile garantate persoanelor vizate (persoanele ale căror date sunt prelucrate) instituind, în anumite situații, obligativitatea desemnării unui responsabil cu protecția datelor.
Totodată, începând din data de 25 mai 2018, încetează obligativitatea de a notifica Autoritatea națională de supraveghere cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate de către operatori.
Materialele informative dedicate Regulamentului 2016/679 sunt disponibile la adresa http://www.dataprotection.ro/?page=Regulamentul_nr_679_2016
Biroul juridic şi comunicare
ANSPDCP