09.06.2021
Amendă pentru încălcarea RGPD
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna mai 2021 o investigație la operatorul S.C. Dreamtime Call S.R.L. căruia i-a aplicat o amendă, ca urmare a faptului că acest operator nu a furnizat informațiile solicitate de instituția noastră, încălcând astfel prevederile art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.
Ca atare, operatorul SC Dreamtime Call S.R.L. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 9.852,2 lei (echivalentul a 2000 EURO).
Investigația s-a demarat ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că SC Dreamtime Call S.R.L. a prelucrat nelegal datele personale ale unei persoane fizice (numărul de telefon), prin contactarea telefonică în mod repetat a acesteia, fără acordul prealabil.
Întrucât operatorul nu a răspuns solicitărilor instituției noastre, deși a confirmat primirea lor, acesta a fost sancționat cu amendă.
De asemenea, operatorului i s-a impus să transmită autorităţii de supraveghere toate informațiile solicitate, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea procesului-verbal.
Direcția juridică și comunicare
A.N.S.P.D.C.P.