Comunicat de presa
Pe data de 21 mai 2009 a avut loc întâlnirea dintre domnul chestor de poliţie Petre Tobă, inspectorul general al Inspectoratului General al poliţiei Române, şi doamna Georgeta Basarabescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Întrevederea desfăşurată la sediul Autorităţii naţionale de supraveghere a fost consacrată analizării raportului experţilor misiunii de evaluare a României pentru aderarea la spaţiul Schengen, ce a avut loc în perioada 29 aprilie - 1 mai 2009.
Ambii conducători şi-au exprimat satisfacţia pentru remarcile experţilor evaluatori referitoare la colaborarea între cele două autorităţi publice implicate în pregătirea procesului de aderare Schengen, în special reliefarea activităţii de pregătire a personalului poliţiei în domeniul protecţiei datelor personale, cu sprijinul Autorităţii naţionale de supraveghere.