Home » Plenara_EDPB_luna_octombrie_2020
 Română | English | Francais

02.11.2020

Ghidul EDPB nr. 4/2019 adoptat în formă finală

 

În cadrul Plenarei Comitetului European pentru Protecția Datelor, desfășurată on-line pe data de 20 octombrie 2020 a fost adoptat, în formă finală, Ghidul nr. 4/2019 privind Art. 25 din Regulamentului General privind Protecția Datelor – asigurarea protecției datelor din momentul conceperii și în mod implicit (privacy by design and by default).

În contextul evoluțiilor tehnologice accentuate, principiul asigurării protecției datelor din momentul conceperii și în mod implicit, consacrat de art. 25 din GDPR, constituie un aspect semnificativ în asigurarea respectării protecției datelor în societatea contemporană.

Ghidul adoptat este destinat să vină în sprijinul operatorilor și persoanelor împuternicite de operator, în scopul asigurării unei aplicări unitare și efective a cerințelor subsumate acestui principiu, luând în considerare scopul, natura, contextul și riscurile prelucrărilor, prin raportare la necesitatea respectării efective și a celorlalte principii de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Acest instrument conține numeroase exemple practice și o secțiune de recomandări, raportate inclusiv la rolul responsabilului cu protecția datelor în cadrul operatorilor/persoanelor împuternicite.

 Mai multe informații sunt disponibile la adresa:

https://edpb.europa.eu/news/news_en

Direcția juridică și comunicare

ANSPDCP