Home » Comunicat_conferinte_mai_2019
 Română | English | Francais

Conferințe

privind aplicarea Regulamentului General privind Protecția Datelor

(în luna mai 2019)

 

Pe data de 21 mai 2019, reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au participat la evenimentul ”GDPR Talks 2019 – Bilanț după un an de GDPR”, organizat de Concord Communication.

În cadrul primei secțiuni a evenimentului a fost pus în discuție stadiul aplicării Regulamentului (EU) 679/2016 în România în 2019, inclusiv la nivelul instituțiilor publice.

Cu această ocazie reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere au prezentat un bilanț al activității proprii după un an de aplicare a noilor reguli de protecție a datelor.

Participanților le-au fost prezentate, de asemenea, date statistice referitoare la activitatea Autorității, respectiv numărul de responsabili cu protecția datelor înregistrați, încălcările de securitate a datelor notificate, investigații efectuateși sancțiuni aplicate.

Cel de-al doilea panel al evenimentului a fost dedicat discuțiilor cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Cu acest prilej au fost analizate aspecte privind aplicarea RGPD în contextul relațiilor de muncă, precum și aspecte legate de numirea unui responsabil pentru protecția datelor, asigurarea securității datelor și notificarea încălcarilor de securitate.

Pe data de 23 mai 2019 reprezentanții Autorității Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal au participat la Conferința cu tema ”Data Protection; Soluții și responsabilități – un an de la intrarea în vigoare a GDPR, organizată de Camera de Comerț și Industrie București și Editura Universul Juridic.

Evenimentul a realizat o analiză a nivelului de conformare la un an de zile după intrarea în vigoare a Regulamentului General privind Protecția Datelor și a venit în sprijinul companiilor și autorităților publice, clarificând o serie de aspecte din Regulament precum: principalii operatori vizati; dileme în interpretarea Regulamentului; evaluarea contractelor, politicilor, procedurilor și notificărilor aferente prelucrărilor de date cu caracter personal în vederea stabilirii conformității cu prevederile Regulamentului; rolul și eficiciența unui responsabil cu protecția datelor; etape de urmat și recomandări, soluții eficiente de conformare la Regulament.

Cu această ocazie reprezentanții Autorității Naționale de Supraveghere au adus în atenția participanților, în cadrul panelului specific, aspecte importante privind de Procedura de efectuare a investigațiilor desfășurată de Autoritate, respectiv: cadrul legal; tipul investigațiilor; modalitățile de efectuare a investigațiilor; atribuțiile personalului de contrul în cadrul investigațiilor; principalele obligații ale operatorului controlat; sancțiuni și măsuri corective; căi de atac împotriva proceselor verbale de constatare/sancționare și a deciziilor emise de Autoritate precum și o statistică a activității de control în perioada 25 mai 2018- 15  mai 2019.

Evenimentele, reflectate și în mass-media, au fost marcate de discuții interactive, fapt ce a demonstrat interesul participanților de conformare la noile reguli de prelucrare a datelor personale.      

                                                                                                Biroul juridic şi comunicare

A.N.S.P.D.C.P