Home » Comunicat_Presa_08_09_2022
 Română | English | Francais

08.09.2022

O nouă sancțiune pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna august a anului curent o investigație la operatorul Realmedia Network SA (imobiliare.ro) în cadrul căreia  a constatat încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Ca atare, societatea Realmedia Network SA a fost sancționată cu amendă în cuantum de 39.272 lei, echivalentul a 8.000 EURO.

În urma unor informații din mediul on-line, instituția noastră s-a autosesizat cu privire la o posibilă breșă de securitate a datelor cu caracter personal apărută la Realmedia Network SA.

În cadrul investigației efectuate s-a constatat faptul că încălcarea securității prelucrării datelor s-a produs la nivelul unui serviciu utilizat de operator pentru operarea platformei imobiliare.ro.

Această situație a condus la divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la următoarele date cu caracter personal: nume, prenume, număr de telefon, adresa de e-mail, adresa poștală, cod numeric personal, semnătura, copii ale cărților de identitate, inclusiv coduri de identificare, funcție/calitate, date bancare, informații incluse în extrase de carte funciară/schițe cadastrale, titluri de proprietate, imagini de profil ale utilizatorilor, ceea ce a condus la afectarea unui număr de 194.309  persoane fizice vizate.

Astfel, operatorul Realmedia Network SA a fost sancționat cu amendă pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, întrucât nu a implementat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prelucrării.

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.