Home » scutul_de_confidentialitate_UE_SUA
 Română | English | Francais

Comunicat de Presă

 

1 august 2018 – publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei Comisiei Europene referitoare la Scutul de confidenţialitate UE-SUA

În data de 1 august a.c. a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Decizia de punere în aplicare (UE) 2016/1250 a Comisiei din 12 iulie 2016 în temeiul Directivei 95/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind caracterul adecvat al protecţiei oferite de Scutul de confidenţialitate UE-SUA.

Potrivit acestei decizii, Statele Unite garantează un nivel adecvat de protecţie a datelor cu caracter personal transferate din Uniunea Europeană către organizaţii din Statele Unite în temeiul Scutului de confidenţialitate UE-SUA, cu condiţia ca respectivele entităţi să prelucreze datele cu caracter personal în conformitate cu un set puternic de principii şi garanţii pentru protecţia vieţii private şi a datelor cu caracter personal care sunt echivalente cu cele din Uniunea Europeană.

Textul Deciziei Comisiei poate fi consultat aici.