Home » Comunicat_Presa_20_06_2022_1
 Română | English | Francais

20.06.2022

Amendă pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna mai 2022 o investigație la SC Interactions Marketing SRL și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. b) din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

SC Interactions Marketing SRL, în calitate de împuternicit al unui operator, a fost sancționată cu amendă în cuantum de 4.942,3 lei (echivalentul sumei de 1000 EURO).

Investigația a fost demarată ca urmare a unor plângeri formulate de o persoană vizată care a reclamat faptul că un operator a transmis prin e-mail un mesaj comercial către mai multe persoane dezvăluind astfel adresele de e-mail ale acestora.

În cadrul investigației efectuate s-a constatat că SC Interactions Marketing SRL, în calitate de împuternicit, a derulat o campanie pentru operatorul reclamat, în cadrul căreia a transmis un mesaj comercial către adresele de poștă electronică aparținând unui număr de 27 de persoane, fără ascunderea acestora, permițând astfel divulgarea neautorizată a adreselor de e-mail către ceilalți destinatari.

Ca atare, SC Interactions Marketing SRL a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) lit. b) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, deși, în calitate de persoană împuternicită, avea obligația de a adopta măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării confidențialității datelor personale prelucrate.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.