Home » Comunicat_ZPD_2017
 Română | English | Francais

COMUNICAT DE PRESĂ

 

ZIUA EUROPEANĂ A PROTECŢIEI DATELOR

 

Pe data de 28 ianuarie 2017, se aniversează Ziua Europeană a Protecţiei Datelor, care marchează împlinirea a 36 de ani de la semnarea, la Strasbourg anul 1981, a Convenţiei 108 pentru protecţia persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal - primul instrument legal adoptat în domeniul protecţiei datelor.

Scopul celebrării acestei zi este creșterea gradului de informare a publicului larg asupra importanţei protecţiei datelor cu caracter personal şi a drepturilor specifice pe care le pot exercita.

 Cu această ocazie, autorităţile naţionale independente de protecţia datelor din statele europene organizează evenimente specifice.

În cinstea Zilei Europene a Protecţiei Datelor, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal va organiza Simpozionul cu tema „Noul Regulament General privind Protecția Datelor – implicații și efecte”, la Palatul Parlamentului, pe data de 27 ianuarie 2017, începând cu orele 11,00.

Materialele informative dedicate Zilei Europene a Protecţiei Datelor sunt disponibile la adresa www.dataprotection.ro/informatii generale/informatii de interes public/materiale informative

Accesul mass-media se va face pe baza acreditărilor deja existente la nivelul Palatului Parlamentului.

 

Biroul juridic şi comunicare

ANSPDCP