Home » Comunicat_Presa_01.09.2025
 Română | English | Francais

01.09.225

Sancțiune pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a finalizat, în luna iulie 2025, o investigație la operatorul La Fântâna S.R.L. și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Ca atare, operatorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.693 de Lei, echivalentul sumei de 10.000 Euro.

Investigația a fost demarată ca urmare a transmiterii de către operatorul La Fântâna S.R.L. a unei notificări de încălcare a securității datelor cu caracter personal, potrivit dispozițiilor art. 33 din Regulamentul (UE) 679/2016.

Astfel, operatorul a notificat faptul că, în urma unui atac informatic, au fost afectate o serie de categorii de date cu caracter personal ale unui număr semnificativ de persoane vizate, precum: nume, prenume, număr card bancar, dată expirare card, cod verificare card.

Totodată, în cursul investigației, a rezultat că operatorul nu avea implementate la momentul atacului informatic, măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării unui nivel de securitate corespunzător riscului prezentat de prelucrare, generat în special, în mod accidental sau ilegal, de distrugerea, pierderea, modificarea, divulgarea neautorizată sau accesul neautorizat la datele cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, incluzând capacitatea de a asigura confidențialitatea, integritatea, disponibilitatea și rezistența continue ale sistemelor și serviciilor de prelucrare.

Această situație a condus la divulgarea neautorizată de date cu caracter personal aparținând unui număr semnificativ de persoane, cărora le-a fost totodată creat și risc de prejudiciu prin fraudă bancară.

În acest context, au fost încălcate prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Operatorul a achitat amenda contravențională stabilită.

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P