Home » Comunicat_Presa_18_09_2025
 Română | English | Francais

18.09.2025

Sancțiune pentru încălcarea RGPD

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a finalizat, în luna august a anului curent, o investigație la operatorul Dr.MAx SRL și a constatat încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3) și (4) și ale art. 17 din Regulamentul General privind Protecția Datelor (RGPD).

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5057,8 lei, echivalentul a 1.000 EURO.

Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri prin care petenta reclama refuzul operatorului Dr.Max SRL de a da curs cererii sale de ștergere a datelor cu caracter personal.

În cursul desfășurării investigației, Autoritatea Națională de Supraveghere a constatat că un angajat al operatorului a reținut o copie a cărții de identitate a petentei fără consimțământul acesteia.

De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a prezentat dovezi de comunicare a unui răspuns la cererea petentei prin care aceasta își exercitase dreptul de ștergere a datelor din evidențele operatorului, încălcându-se astfel prevederile art. 12 alin. (3) și (4) și ale art. 17 din RGPD.

În același timp, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin. (2) lit. c) și d) din Regulamentul (UE) 679/2016 s-au dispus operatorului Dr.Max SRL și următoarele măsuri corective:

  • revizuirea/actualizarea/implementarea unor proceduri interne privind modul de soluționare a cererilor depuse de persoanele vizate în temeiul Regulamentul (UE) 679/2016 (art. 12-22), respectarea în toate cazurile a dispozițiilor aplicabile privind analizarea și soluționarea fără întârziere a acestor cereri, astfel încât operatorul să se asigure că dă curs efectiv cererilor prin care se exercită drepturile persoanelor vizate, precum și instruirea regulată a personalului operatorului în acest sens;
  • comunicarea unui răspuns petentei la cererea de exercitare a dreptului de ștergere din data.

Precizăm că operatorul Dr.Max SRL a achitat amenda contravențională aplicată.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.