20.03.2026
Sancțiuni pentru încălcarea RGPD
Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat în luna februarie 2026 o investigație la operatorul Domeniul Public și Privat SA și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2), art. 6, art. 12 și art. 13 din Regulamentul (UE) 2016/679.
Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional, astfel:
- cu amendă în cuantum de 10.190 lei (echivalentul sumei de 2.000 euro) pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2) și ale art. 12-13 din Regulamentul (UE) 2016/679, pentru utilizarea nelegală a unei camere de tip body-cam și lipsa informării aferente a salariaților;
- cu avertisment pentru încălcarea dispozițiilor art. 12-13 din Regulamentul (UE) 2016/679, pentru informarea incompletă privind înregistrarea audio-video a ședințelor de cercetare disciplinară;
- cu amendă în cuantum de 5.095 lei (echivalentul sumei de 1.000 euro) pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), c) și alin. (2), art. 6 din RGPD și a condițiilor de informare prevăzute de art. 12-13 din Regulamentul (UE) 2016/679, pentru dezvăluirea neautorizată a datelor către medicul de familie al angajatului.
Investigația a fost demarată ca urmare a unei plângeri transmisă de un angajat al societății, care a sesizat mai multe posibile încălcări ale Regulamentului (UE) 2016/679.
Ca urmare a investigației efectuate, s-a constatat că operatorul a prelucrat excesiv datele angajaților săi prin utilizarea unei camere video (de tip body-cam), deși existau mijloace mai puțin intruzive în scopul verificării normelor de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, societatea nu i-a informat corespunzător pe angajați cu privire la înregistrările video-audio ce urmau a fi efectuate.
Astfel, au fost încălcate principiile legalității, proporționalității și obligația de informare, raportat la art. 5 și art. 12-13 din Regulamentului (UE) 2016/679.
Totodată, în cadrul investigației, s-a constatat că operatorul a efectuat o informare incompletă privind înregistrarea ședințelor de cercetare disciplinară, raportat la prevederile art. 12-13 din Regulamentului (UE) 2016/679.
De asemenea, în timpul investigației, a rezultat că operatorul a dezvăluit în mod neautorizat datele personale ale unui angajat către medicul de familie al acestuia.
În același timp, operatorului i s-au aplicat și următoarele măsuri corective:
- de a asigura conformitatea cu Regulamentul (UE) 2016/679 a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, astfel încât să se evite pe viitor prelucrarea nelegală, excesivă și lipsită de transparență a unor date personale ale angajaților, prin utilizarea camerelor video de tip body-cam, sens în care se va asigura instruirea corespunzătoare a persoanelor care prelucrează date sub autoritatea operatorului, cu implicarea responsabilului cu protecția datelor personale;
- de a asigura conformitatea cu Regulamentul (UE) 2016/679 a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin asigurarea unui temei legal clar stabilit prin raportare la art. 6, 7 și, după caz, art. 9, 10 din Regulamentul (UE) 2016/679, în legătură cu posibilitatea de înregistrare pe suport electronic a ședințelor de cercetare disciplinară, stabilirea unor perioade limitate de stocare a înregistrărilor prin raportare la scopul prelucrării, realizarea informării prealabile complete și corespunzătoare a tuturor persoanelor vizate, în conformitate cu dispozițiile art. 12-13 din Regulamentul (UE) 2016/679 și cu respectarea drepturilor persoanelor vizate, inclusiv a dreptului de acces la aceste înregistrări conform art. 15 din același regulament european;
- de a asigura conformitatea cu Regulamentul (UE) 2016/679 a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, astfel încât să se evite pe viitor dezvăluirea nelegală, excesivă și lipsită de transparență a unor date personale ale angajaților, sens în care se va asigura instruirea corespunzătoare a persoanelor care prelucrează date sub autoritatea operatorului, cu implicarea responsabilului cu protecția datelor personale.
Direcția juridică și comunicare
A.N.S.P.D.C.P.
