COMUNICAT DE PRESĂ
Masa Rotundă
“Aplicarea Noului Regulament General privind Protecția Datelor
în sectorul public – obligații și responsabilități ”
Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal organizează Masa Rotundă intitulată “Aplicarea Noului Regulament General privind Protecția Datelor în sectorul public – obligații și responsabilități ”, pe data de 22 septembrie 2017, orele 11:00, la Palatul Parlamentului.
Acest eveniment este dedicat exclusiv autorităților și instituțiilor publice centrale din România, în considerarea adoptării Regulamentului (UE) 2016/679 a Parlamentului European și Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date, aplicabil direct în toate statele membre ale Uniunii Europene începând cu data de 25 mai 2018.
Cu acest prilej, subliniem că fiecare instituție publică are obligația de a-și desemna un responsabil cu protecția datelor personale, având în vedere prevederile art. 37-39 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.
Materialele informative dedicate aplicării Regulamentului General privind Protecția Datelor sunt disponibile la sectiunea specială disponibilă la adresa www.dataprotection.ro
Accesul mass-media se va face pe baza acreditărilor deja existente la nivelul Palatului Parlamentului.
Biroul juridic şi comunicare
ANSPDCP