Home » Comunicat_Presa_22_04_2024
 Română | English | Francais

22.04.2024

O nouă sancțiune pentru nerespectarea GDPR

 

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal  a finalizat, în luna aprilie 2024, o investigație la operatorul S.C. Tensa Art Design S.A., deținător al site-ului www.lensa.ro, și a constatat încălcarea prevederilor art. 6 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), prin raportare la art. 85 alin. (5) lit. a) din același act normativ.

Ca atare, operatorul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 9.941 lei, echivalentul a 2.000 EURO.

Investigația a fost demarată ca urmare a faptului că un petent a sesizat Autoritatea națională de supraveghere referitor la faptul că operatorul S.C. Tensa Art Design S.A., deținător al site-ului www.lensa.ro, a prelucrat numărul său de telefon, în scop de marketing direct, fără consimțământul său, comunicându-i mesaje comerciale de tip SMS prin intermediul cărora petentul a fost informat cu privire la ofertele companiei.

În cadrul investigației, s-a constatat că operatorul S.C. Tensa Art Design S.A nu a făcut dovada existenței consimțământului petentului sau a unui alt temei legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal ale acestuia în scop de marketing direct, încălcându-se astfel prevederile art. 6 din GDPR, raportat la art. 83 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) 2016/679.

Totodată, în temeiul art. 58 alin. (2) lit. d) din GDPR, s-a dispus următoarea măsură corectivă împotriva Tensa Art Design S.A.:

  • să ia măsurile necesare astfel încât, pe viitor, să se asigure conformitatea operațiunilor de prelucrare cu dispozițiile GDPR, respectiv să se evite prelucrarea datelor cu caracter personal fără consimțământul persoanelor vizate și fără existența altui temei legal pentru prelucrarea datelor persoanelor vizate în scop de marketing, prin raportare la prevederile art. 6 din GDPR.

 

Direcția juridică și comunicare

A.N.S.P.D.C.P.