Home » Investigatie efectuata la Romtelecom
 Română | English | Francais

Comunicat de Presă

 

În luna aprilie 2010 Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a primit o serie de plângeri şi sesizări referitoare la posibila prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice, abonaţi ai S.C. Romtelecom S.A., ce urmau să primească prin poştă o asigurare gratuită pentru locuinţă, valabilă 3 luni, de la o societate de asigurări cu care  operatorul de telefonie a încheiat un contract în acest sens.

Potrivit S.C. Romtelecom S.A. persoanele care nu erau de acord cu încheierea asigurării, trebuiau să informeze societatea de acest lucru. Altfel, poliţa devenea valabilă, iar odată cu aceasta, operatorul de telefonie urma să transmită către societatea de asigurare datele personale ale abonaţilor, pentru a-i contacta la expirarea poliţei în vederea reînnoirii.

Pentru dezvăluirea datelor personale ale abonaţilor ar fi trebuit să existe consimţământul expres şi neechivoc al abonaţilor, potrivit Legii nr. 677/2001.

În acest context, pe data de 5.05.2010 a avut loc o investigaţie la S.C. Romtelecom S.A., referitoare la dezvăluirea datelor abonaţilor către societatea de asigurări.

S.C. Romtelecom S.A. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 3.000 lei pentru prelucrare nelegală  a datelor, întrucât a utilizat datele fără consimţământul expres şi neechivoc al abonaţilor, în temeiul art. 32 coroborat cu art. 5 din Legea nr. 677/2001.

De asemenea, S.C. Romtelecom S.A. a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2.000 lei pentru prelucrare nelegală  a datelor, întrucât a utilizat datele abonaţilor în alt scop decât pentru furnizare de servicii telefonice, în temeiul art. 32 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 677/2001.